Proteză scheletată cu sisteme speciale de prindere

Proteză scheletată cu sisteme speciale de prindere

Protezele scheletale cu sisteme speciale de prindere reprezintă soluții de tratament care necesită înaltă specializare atât a medicului stomatolog, cât și a tehnicianului dentar, fiind recomandate în special pacienților cu edentații extinse, însă care prezintă încă suficienți dinți naturali rămași pe care se pot realiza astfel de lucrări dentare.

Ce sunt protezele scheletale detașabile și care sunt recomandările acestora?

Aceste proteze reprezintă lucrări dentare care au ca scop înlocuirea unor edentații extinse, a unor zone de pe arcadele dentare unde pacientul a pierdut mai mulți dinți.

Spre deosebire de protezele clasice, cele mobilizabile sunt recomandate pacienților care prezintă încă suficienți dinți naturali în cavitatea bucală, aceștia putând fi folosiți ca stâlpi de sprijinire a protezelor dentare cu sisteme speciale de prindere. Dinții naturali sunt pregătiți prin șlefuire, apoi protejați de o coroană dentară special concepută pentru a suporta sistemele de prindere ale protezei scheletale detașabile.

Deși implanturile dentare reprezintă astăzi cea mai bună alegere pentru înlocuirea dinților lipsă, totuși acestea nu sunt întotdeauna posibile, necesitând intervenții costisitoare, elaborate și de lungă durată. Medicul stomatolog poate recomanda protezele dentare cu sisteme speciale de prindere fie atunci când pacientul prezintă contraindicații pentru implanturile dentare, fie când acesta dorește o soluție de protezare mai ieftină sau mai rapidă.

Tipuri de proteze scheletale cu sisteme speciale de prindere

Cabinetul nostru oferă posibilitatea de a alege proteze detașabile atât clasice, cât și moderne, medicul stomatolog recomandând ceea ce este mai potrivit pentru pacient.

Protezele scheletale mobilizabile clasice se prind pe dinții sănătoși prezenți în cavitatea orală cu ajutorul unor croșete, iar tehnicile moderne permit prinderi pe bază de culise, capse sau telescoape.

Ce ar trebui să știe pacientul despre protezele scheletale cu sisteme speciale de prindere

Aceste proteze prezintă atât beneficiile protezelor clasice (protezele totale sau parțiale fără fixare, realizate de cele mai multe ori din acrilat), cât și câteva beneficii specifice care fac diferența.

Beneficiile generale ale protezelor scheletale cu sisteme speciale de prindere:

  • permit înlocuirea dinților lipsă, restabilind estetica zâmbetului;

  • redau funcțiile masticatorie și fonetică, afectate de lipsa dinților;

  • asigură refacerea ocluziei dentare;

  • opresc migrarea dinților naturali rămași pe arcadele dentare, fenomen ce modifică atât ocluzia, cât și spațiile edentate destinate lucrărilor protetice;

  • întrerup modificările la nivelul oaselor feței, datorate lipsei multor dinți.

Protezele scheletale cu sisteme speciale de prindere prezintă însă beneficii superioare protezelor clasice din acrilat, cum ar fi:

  • sunt foarte rezistente, datorită suportului metalic pe care se confecționează;

  • proprietățile estetice sunt net superioare protezelor clasice;

  • sunt mult mai comode și nu modifică gustul, așa cum se întâmplă în cazul protezelor clasice;

  • stau fixe, nu se mișcă, nu sar, nu cad cât timp pacienții prezintă aceste proteze în cavitatea bucală, ele fixându-se de dinții naturali prin mecanisme speciale;

  • aceste proteze sunt mobilizabile, pot fi date jos de către  pacienți acasă prin mișcări simple și apoi refixate pe maxilar, după curățare.

Aceste proteze sunt special concepute astfel încât pacienții să le poată mobiliza și fixa singuri.

Realizarea protezelor scheletale mobilizabile necesită o înaltă specializare a medicului stamatolog și a tehnicianului dentar, calitatea acestora fiind net superioară protezelor clasice. Durata confecționării acestor proteze este mai mică decât în cazul implanturilor, iar intervențiile sunt minime, reprezentând astfel o alternativă demnă de luat în considerare atunci când implanturile nu se pot realiza.

Programare consultație

Dorești sfaturi, informații suplimentare și detalii despre serviciile noastre? Solicită o consultație gratuită.

Loading...